În plină vară, gheaţa a devenit o afacere prosperă (Vdeo)
În plină vară, gheaţa nu doar că răcoreşte, dar poate fi şi o afacere prosperă. De exemplu, în Prahova, de cum a venit căldura, în fabrica de gheaţă se lucrează continuu.
De Redactia Observator la 19.06.2019, 16:42- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
În plină vară, gheaţa nu doar că răcoreşte, dar poate fi şi o afacere prosperă. De exemplu, în Prahova, de cum a venit căldura, în fabrica de gheaţă se lucrează continuu. Zilnic de aici pleacă în toată ţăra, zeci de tone de pungi cu gheaţă. Cum cererea este mare, producătorul abia face faţă.
Zilnic sunt produse peste 12 tone de cuburi de gheață. Cererea mare este cu greu acoperită în singura ghețărie din Prahova.
Horia Georgescu, patronul fabricii de gheață: Se lucrează non-stop. Altfel nu am putea să facem faţă, chiar dacă ne-am mărit pentru a şasea, a şaptea oară capacitatea de producţie de când am deschis afacerea.
În cei patru ani de când a deschis afacerea cu gheaţă, bărbatul a investit anual în linii moderne de producţie. Astfel, afacerea de sute de mii de euro creşte acum odată cu gradele din termometre.
Horia Georgescu, patronul fabricii de gheață: Ideea a venit... Vindeam la un moment dat maşini de gheaţă, iar unui client, din greşeală, i-am livrat două maşini. Nu le-am mai dat înapoi către fabrică şi au rămas maşinile la noi şi de acolo a plecat toată povestea.
În ghețăria din Ploiești gheaţa e ambulată în pungi de 600 de grame, 1,2 kilograme sau de 2 kilograme. Angajații nu stau o clipă, dar se bucură de atmosfera răcoroasă în care lucrează.
Prețul de vânzare a cuburilor de gheață direct din fabrică porneşte de la 3 lei și ajunge până la 7 lei pentru o pungă, în funcţie de cantitate.