Antena LIVE

Curs valutar

Locuri unice de vizitat în România - Canionul Tamina

Avem locuri unice în ţară. Pe unele dintre ele le descoperim pe reţelele de socializare, aşa că multe devin supra aglomerate, dar sunt şi zone mai puţin cunoscute pe care merită să le vedem. Unul dintre ele este Canionul Tamina care se află în cea mai frumoasă parte a Masivul Piatra Mare.

De la 09.10.2020, 08:37
WhatsApp
Vezi și:

La capătul unei drumeţii de o oră prin masivul Piatra Mare ne aşteaptă răsplata: aer curat, peisaje ca în povești și un relief de o frumusețe aparte, plus ceva foarte important în această perioadă. distanţare fizică. Pe scurt, Canionul Tamina.

Turiștii pot parcurge traseul marcat cu bandă albastră sau pot alege drumul forestier din zonă. Cei care au urcat muntele spun că de-a lungul apei turiştii au parte de cea mai frumoasă privelişte.

Cum vorbim despre un traseu montan, unde vremea este schimbătoare, echipamentul adecvat este necesar. O haină de ploaie, încălţări potrivite, o lanternă, provizii şi un telefon cu bateria încărcată nu trebuie să lipsească din bagajul niciunui turist.

Alexandru Nagy, ghid montan: Trebuie să ne gândim că e toamnă deja, fluctuațiile de temperatură sunt destul de mari deja, între dimineața devreme și prânz, chiar și 10 – 15 grade diferență, ploile și-au făcut apariția, deci avem teren destul de alunecos, indiferent că e stâncos sau de pământ, deci o încălțăminte cu profil aderent.

Zona din jurul canionului este numai bună pentru plimbări cu bicicleta, iar sportivii antrenați pot aborda unul din traseele de escaladă amenajate în pereții de stâncă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

romania
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024