Capitala, primul oraş înzăpezit al ţării. Cu cel mai înalt strat de zăpadă, aproape un metru
Pentru întâia dată după multe decenii, Capitala a ajuns primul oraş înzăpezit al ţării. Cu cel mai înalt strat de zăpadă, aproape un metru. A nins atât de mult, încât zidul şi acoperişul unei fabrici din centrul Bucureştiului s-au prăbuşit de la prima oră.
De Redactia Observator la 11.01.2017, 20:34Pentru întâia dată după multe decenii, Capitala a ajuns primul oraş înzăpezit al ţării. Cu cel mai înalt strat de zăpadă, aproape un metru. A nins atât de mult, încât zidul şi acoperişul unei fabrici din centrul Bucureştiului s-au prăbuşit de la prima oră.
Grăbiţi, zgribuliţi, nervoşi. Mii de oameni au pornit la drum. Pe jos, kilometri întregi, spre centrul capitalei.
Haosul s-a declanşat la ora patru şi jumătate dimineaţa. Din cauza greutăţii zăpezii, mansarda fostei fabrici de bere s-a prăbuşit, iar o parte dintre căramizi au ajuns şi pe carosabil.
Pentru siguranţă, curentul electric a fost oprit, ceea ce a paralizat linia tramvalui 32, principala cale de transport în comun din cartierul Rahova. Oamenii au fost nevoiţi să meargă pe jos, spre staţia de metrou de la Piaţa Unirii.
Cum se iveau zorile, valul de oameni era tot mai mare.
"Se circulă ca la Revoluţie" - au scris pe Facebook bucureştenii, în timp ce mergeau în marş. RATB a transmis reporterilor Observator că Regia a avut o linie de navetă suplimentară. Însă, localnicii s-au plâns că autobuzele nu au făcut faţă.
S-a mers la pas, până la ora prânzului, când specialiştii au decis că nu mai există pericol de prăbuşire şi tramvaiul a circulat din nou.