CARACATIȚA şpăgilor pentru morţi
Organizaţi ca într-o adevărată mişcare de rezistenţă împotriva legii, comercianţii de ponturi pentru pompe funebre făceau bani buni pe seama suferinzilor.
De Redactia Observator la 18.12.2013, 20:05În special a celor care aveau nevoie să fie transportaţi cu ambulanţa. Cine nu plătea, nu era băgat în seamă. Reporterii Observator au reuşit să vorbească şi cu victimele salvatorilor de meserie care făceau afaceri cu moartea.
"A sunat la 112, a raspuns si i s-a spus ca nu poate sa vina sa constate decesul decat dupa 24 de ore", spune una dintre persoanele care a avut de-a face cu ei.
Revolta şi teama dau o luptă grea în sufletul acestei femei. Şi-a pierdut soţul acum 6 luni, iar durerea ei s-a transformat în probă la dosar. Răspunsul halucinant primit de la 112 a fost urmat, la mai puţin de 5 minute, de un alt telefon. Şi mai tulburător.
"A sunat cineva care s-a prezentat ca fiind de la o firma de pompe funebre si ca ne ofera servicii", adaugă o altă victimă a afaceriștilor.
Nu s-a pierdut cu firea şi nici nu a căzut în plasa cioclului.
"Am intrebat cine e, de unde stie, de unde pana unde se ofera el sa-mi faca servicii, nu ma cunoaste, nu il cunosc."
Aşa că i-a închis telefonul în nas. A apelat la o altă firmă şi nici nu a mai fost deranjată de primul apelant. Semn că indivizii ştiau foarte bine că nu trebuie să întindă coarda.
În timp ce unii alergau după morţi, alţii câştigau averi de pe urma celor vii. Angajaţii de pe ambulanţă primeau zeci de lei pentru o simplă perfuzie, în timp ce transferurile de la un spital la altul erau lozul câştigător. Asta dacă pacienţii dădeau şpagă.
Schema simplă a afacerii cu morţi a îmbogăţit poliţişti, medici şi asistenţi de pe ambulanţă. Dar mai ales trei patroni de pompe funebre. Şase oameni au fost arestaţi până acum