Casa avariată de un bolovan de șase tone
S-au trezit cu un bolovan în casă, întocmai că mătuşa Mărioara din Amintirile lui Creangă. O femeie din Hunedoara era să piară sub greutatea unei uriaşe bucăţi de piatră, care s-a desprins de pe un versant.
De Redactia Observator la 27.06.2014, 20:02S-au trezit cu un bolovan în casă, întocmai că mătuşa Mărioara din Amintirile lui Creangă. O femeie din Hunedoara era să piară sub greutatea unei uriaşe bucăţi de piatră, care s-a desprins de pe un versant.
Bolovanul de șase tone s-a rostogolit până în curtea casei şi s-a oprit în peretele locuinţei, pe care l-a distrus complet. Femeia era în curtea casei când bolovanul s-a desprins de pe versant. În doar câteva secunde, uriaşa bucată de piatră a ajuns în ograda ei şi s-a oprit în peretelei case. Zidul exterior a fost complet distrus.
În drumul său, bolovanul de 6 tone a mai făcut şi un crater în astfalt. În mijlocul şoselei este acum o groapă cu un diametru de 2 metri. Nimeni nu a fost rănit, însă proprietarii locuinţei s-au speriat. Vecinii spun că alte două stânci stau să cadă de pe versant.
La faţa locului, au venit imediat echipajele de Poliţie, SMURD şi ISU, care au mers pe versant să analizeze situatia. Este posibil ca bucata de stâncă să fi alunecat de pe versant în urma ploilor din ultimele zile.
Paguba este estimată la câteva zeci de mii de lei, iar Primăria comunei Crişcior ia în calcul varianta arcordării unui ajutor pentru familia care are acum casa avariată