Casă nouă pentru patru frați din Deva, care trăiau în condiții grele
Visurile devin realitate. Şi nu este un clişeu. Patru fraţi care trăiau în condiţii grele, la marginea oraşului, au acum ce şi-au dorit. O casă frumoasă şi spaţioasă, în care să înveţe şi să se bucure de copilărie. Nu au fost mereu atât de fericiţi.
De Redactia Observator la 09.02.2019, 11:46Visurile devin realitate. Şi nu este un clişeu. Patru fraţi care trăiau în condiţii grele, la marginea oraşului, au acum ce şi-au dorit. O casă frumoasă şi spaţioasă, în care să înveţe şi să se bucure de copilărie. Nu au fost mereu atât de fericiţi. Au avut până acum o viaţă anevoioasă, dar au întâlnit oameni cu suflet mare, care au făcut un gest nobil şi le-au îndeplinit dorinţa.
E ziua mezinei familiei, Gabriela, dar cheile apartamentului le primeşte Andrei, căci el este bărbatul casei. Îmbrăcaţi în haine noi, cei patru fraţi păşesc emoţionaţi în casa unde vor locui de acum înainte.
Micuţii au fost aşteptaţi nu doar cu mobilă nouă şi cu pereţi frumos desenaţi, ci şi cu mâncare bună.
Povestea celor patru fraţi a devenit cunoscută datorită unui tânăr care munceşte în Anglia şi care a cerut ajutor. Apartamentul este o donaţie, iar cei care au depus eforturi să-l obţină sunt pompierii din Deva, în colaborare cu un ONG.
Voluntarii s-au retras apoi şi i-au lăsat pe micuţi să se obişnuiască cu noua locuinţă şi cu gândul că viaţa lor va fi altfel de acum. Şi le-au promis că o să îi ajute în continuare.