Casele din Cumpăna, în pericol să se prăbuşească în Canalul Dunăre-Marea Neagră
Pământul s-a rupt în două şi un drum întreg s-a prăbuşit, într-o localitate din Constanţa. De 24 de ore, localnicii privesc cu groază cum un abis se apropie de case. Şase locuinţe riscă să se prăbuşească, după ce malul canalului Dunăre- Marea Neagră s-a surpat.
De Redactia Observator la 02.05.2019, 21:30Pământul s-a rupt în două şi un drum întreg s-a prăbuşit, într-o localitate din Constanţa. De 24 de ore, localnicii privesc cu groază cum un abis se apropie de case. Şase locuinţe riscă să se prăbuşească, după ce malul canalului Dunăre- Marea Neagră s-a surpat. Problemele au început demult, dar autorităţile n-au intervenit, iar astfel de pericole pândesc şi-n alte zone ale ţării.
Fisura care miercuri trecea prin mijlocul drumului din localitatea Cumpăna a ajuns joi să arate groaznic. În numai 24 de ore, pământul s-a rupt pe o distanţă de aproape 100 de metri. Localnicii privesc deznădăjduiţi strada pe care copiii se jucau în urmă cu doar câteva zile.
Cel puţin şase locuinţe din Cumpăna, în mare pericol de prăbuşire
După ce au văzut cum drumul dispare sub ochii lor, localnicii se tem că va veni şi rândul caselor să se prăbuşească.
Şase din cele treizeci de locuinţe aflate de-a lungul malului sunt în mare pericol. Problemele au început anul trecut, când au apărut primele fisuri în şosea.
Fără bani şi utilaje, autorităţile locale au cerut ajutor la Bucureşti.
Mariana Gâju, primar Cumpăna: Am făcut primele adrese către ACN. Ne-am îndreptat, când am văzut că nu se întâmplă nimic, către minister, pentru că nu poţi să stai nepăsător când tu ai rând de case pe latura asta
Experţii veniţi de la Bucureşti au lămurit misterul. Sub drumul care se surpă există fie un izvor, fie o pungă de apă, care se află acolo de când s-a construit Canalul Dunăre Marea Neagră, adică acum 35 de ani.
Falezele din Costineşti şi Eforie Sud sunt şi ele în pericol de prăbuşire
În timp, infiltraţiile au dus la tasarea malului. Drumul a căzut sub ochii autorităţilor, care abia acum fac un plan de acţiune.
Daniel Georgescu, directorul Administrației Canalelor Navigabile: După ce se elimină acea pungă de apă, se lasă să se dreneze definitv. Aici se face un perete, se vine cu umplutură, se stabilizează malul
Florin Neagu, viceprimar Cumpăna: Sunt poveşti că ar fi chiar un fluviu subteran. Noi încercăm să restricţionăm şi accesul pietonal
Nu este singurul loc din judeţul Constanţa în care pământul se rupe pur şi simplu. Porţiuni întregi din falezele din Costineşti şi Eforie Sud s-au prăbuşit, după ce marea a săpat la baza lor.
Singura soluţie găsită de autorităţi a fost să sprijine malurile cu stâlpi. O măsură târzie şi insuficientă pentru a opri dezastrul.