Antena LIVE

Curs valutar

Cât costă un kilogram de căpşuni româneşti

Avem primele căpşune româneşti. Producătorii Satu Mare se bucură de prima recoltă. Parfumate şi foarte gustoase, fructele se vând cu 25 de lei kilogramul.

De la 22.04.2020, 17:58
WhatsApp
Vezi și:

În ciuda preţului comenzile nu lipsesc. E drept că vânzarea se face online.

Familia Sabo a investit aproximativ 10.000 de euro în urmă cu un an într-o afacere dulce. În comuna Odoreu, pe o suprafață de 10 ari au ridicat trei sere în care cultivă căpșuni românești. De o săptămână, cei doi frați care se ocupă de afacere au cules și roadele primei recolte.

Ionel Sabo, producător căpşuni: Având în vedere că este o afacere de familie, împreună cu fratele meu, cu tatăl meu, cu soţia, cu fiica mea noi ne descurcăm.

În vreme de pandemie, însă, au trebuit să se reorienteze și să își vândă recolta respectând restricțiile impuse de ordonanțele militare.

Astfel, prin intermediul rețelelor de socializare au reușit în aproximativ o săptămână să vândă 300 de kilograme de căpșuni.

Ionel Sabo, producător căpşuni: Cererea este foarte mare, abia facem faţă livărilor, noi încercăm să mulţumim pe toată lumea.

Producătorii reușesc să culeagă recolta în aproximativ 3 ore. După ce fructele sunt așezate în lădițe, acestea iau drumul către cei care au făcut comenzile online. Iar cine a gustat prima oară căpșunile românești, revine cu comanda.

În câmp, căpșunii se vor coace abia la începutul lunii mai, când producătorii din Halmeu vor fi nevoiți să își caute zilieri, pentru a reuși să culeagă întreaga recoltă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

agricultor capsuni observator16 recolta sera social
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024