Cât îî costă pe români eliminarea produselor din plastic. Magazinele fac ultimele pregătiri pentru a se adapta noii legi
Adio produse din plastic de unică folosinţă. În curând nu vom mai găsi în magazine farfurii, tacâmuri sau paie pentru băuturi. Le vom putea înlocui cu cele din materiale biodegradabile, dar va trebui să scoatem ceva mai mulţi bani din buzunar pentru ele.
De Mădălina Chiţac la 25.08.2021, 21:14Produsele de unică folosinţă din plastic sunt extrem de nocive pentru mediu, aşa că autorităţile au decis să le elimine. O ordonanţă de urgenţă a fost adoptată în acest sens. Iar aceasta interzice comercializarea tacâmurilor, farfuriilor, paielor pentru băuturi sau beţişoarelor pentru urechi. Nu se vor mai găsi în magazine nici recipiente sau pahare fabricate din polistiren expandat. "Uitandu-mă la cât plastic este folosit şi aruncat după prima utilizare, chiar cred că face diferenţa, Mi se pare o idee foarte buna, dat fiind faptul ca poluam foarte mult", spune un cetăţean.
"Aproape nimic din ceea ce se pune pe piaţă în domeniul acesta nu se reciclează. este un procent extrem de mic", transmite Dan Trifu, preşedinte Eco Civica.
Magazinele au început deja să se pregătească pentru noile reguli. Şi au pus spre vânzare tacâmuri, farfurii sau pahare din lemn sau carton. Au fost puse aici ultimele produse de plastic care se vor mai vinde în acest supermarket, aşa că, de acum înainte, când vrem să cumpărăm tacâmuri sau farfurii va trebui să ne oprim la acest raft şi să alegem produse biodegradabile. Ce-i drept, ne vor costa mai mulţi bani. Pentru un astfel de set de 25 de cuţite plătim acum 50 de bani. Asta în timp ce zece cuţite de lemn ne vor costa de 16 ori mai mult.
Şi nu doar pe noi, ci şi pe cei care deţin business-uri. Radu Tănase are un lanţ de restaurante unde vin zilnic o mie de clienţi. Şi aproape fiecare foloseşte tacâmuri sau caserole de plastic. "O caserolă care, în mod normal mă costa 0,25 de bani, se apropie de un leu. Treaba asta se va reflecta în pretul de vânzare. Daca astăzi un produs intr-o cutie de genul ăsta costă 10 lei, probabil că, în momentul în care vom terce la alte tipuri de ambalaje, preţurile vor fi cu 15% mai mari", a spus Radu Tănase, proprietar restaurant.
Ordonanţa va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Dar asta nu înseamnă că plasticul va dispărea automat de pe toate rafturile. Trebuie mai întâi să fie vândute toate produsele din depozite. Două luni a întârziat România adoptarea ordonanţei anti-plastic. Firmele care încalcă regulile riscă amenzi de până la 40 de mii de lei.