Cătălin, tânărul torturat până la moarte de propriile rude, condus pe ultimul drum
Cătălin a murit torturat, mutilat şi legat de gard de propriile rude, iar astăzi a fost condus pe ultimul drum. În Sineşti, Iaşi, tot satul s-a strâns să-l plângă pe tânărul de 20 de ani
De Redactia Observator la 19.07.2015, 19:36Cătălin a murit torturat, mutilat şi legat de gard de propriile rude, iar astăzi a fost condus pe ultimul drum. În Sineşti, Iaşi, tot satul s-a strâns să-l plângă pe tânărul de 20 de ani
Fratele lui mai mare, cel care-a privit neputincios cum Cătălin încasează lovitură după lovitură, s-a prăbuşit peste sicriul cu trupul neînsufleţit. Unchiul lor, cel care-a recunoscut crima, a fost arestat preventiv. Dar rudele nu cred că el este cel vinovat de moartea lui Cătălin.
Cătălin a visat întotdeauna că va pleca din casa sărăcăcioasă a părinţilor pentru mireasa lui. N-a mai apucat să-şi trăiască visul, însă. Tânărul torturat şi mutilat de unchiul şi verii lui a fost condus, astăzi, pe ultimul drum.
Bogdan, fratele mai mare al lui Cătălin s-a prăbuşit peste sicriu. Nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile de durere şi de revoltă. Convoiul a plecat spre cimitir cu o căruţă. Preoţii s-au oprit de mai multe ori pe drum.
Nimeni nu-i va ierta, însă, pe unchiul şi pe verii lui Cătălin. Fără milă şi cu ajutor din partea apropiaţilor, aceştia l-au schingiut pe tânărul de 20 de ani până când şi-a dat ultima suflare. Tot satul îi cunoaşte drept o familie extrem de periculoasă. De frica lor, fraţii şi părinţii lui Cătălin nici n-au mai dormit acasă.
Bărbatul de 67 de ani a fost arestat preventiv. Dar fraţii lui Cătălin cred că nu el este el cel care trebuie să plătească pentru crima oribilă.
Verii lui Cătălin au primit doar ordonanţă de reţinere, până acum. Ceilalţi doi suspecţi duşi ieri la audieri au fost lăsaţi liberi.