Ce cumpără românii online în perioada pandemiei
Am renunţat la pungi mari şi mici dar şi la banii cash. În aproape două luni, cat au trecut de la izbucnirea pandemiei, ni s-au schimbat obiceiurile.
De Redactia Observator la 30.04.2020, 14:53- O treime din cheltuielile medii lunare sunt alimente și băuturi.
- Majoritatea au fost plătite online.
Acum cumpărăm prin clickuri, colete și plătim cu cardul. Avem deja şi studii legate de asta. Potrivit celui mai recent, de la declanșarea stării de urgență în România, aproape jumătate dintre utilizatorii de internet au început să își facă cumpărturile online.
Specialiștii spun chiar că efectele acestei pandemii ar putea duce la o transformare a întregului sectorul românesc de retail. Practic putem vorbi despre o criză cu oportunităţi. Dar să vedem cifrele.
Migrarea în masă spre magazinele online pe timpul pandemiei este confirmată de cifre. Dacă anul trecut mai puţin de un sfert din populaţie făcea cumpărături online, în ultimele două luni, de două ori mai mulţi oameni au cumpărat cel puţin odată de la un magazin online.
Având în vedere că suntem, pe penultimul loc în Uniunea EUropeană în ceea ce priveşte cumpărăturile online, acest lucru indică un potenţial de creştere semnificativ.
Aproape jumătate dintre românii care folosesc internetul au început să îşi cumpere produsele de bază prin click-uri. Să vedem şi ce au cumpărat. În primul rând alimente.
Asta şi pentru că peste o treime din cheltuielile medii lunare ale unei familii din România reprezintă alimente și băuturi nealcoolice, mult peste media europeană. Alimentele sunt urmate de articole vestimentare, încălţăminte şi accesorii, cafea şi ceaiuri, dar şi cosmeticele.
Iar majoritatea au fost plătite online. Dacă înainte de pandemie doar 49% dintre cumpărători preferau să achite cumpărăturile cu cardul, direct pe site-ul comerciantului, ponderea lor a urcat acum spectaculos, la peste 64%.