Centrul din Vatra Dornei, loc de plimbare pentru mai multe vaci. Un taur a ajuns chiar pe treptele Poliției, zilele trecute
Centrul oraşului Vatra Dornei este asaltat de turişti... mai puţin obişnuiţi. Este vorba despre mai multe vaci, care se plimbă nestingherite pe trotuare, dar şi printre maşinile aflate în trafic.
De Redactia Observator la 02.11.2021, 17:15Cornutele par familiarizate şi cu asfaltul şi cu zonele de verdeaţă, de unde mănâcă florile puse de Primărie. Ieri, un taur a ajuns chiar şi pe treptele sediului Poliţiei. Însă şi poliţiştii şi localnicii sunt deja obișnuiți cu această situaţie, vacile le dau bătăi de cap de ani de zile. Animalele sunt ale unor bătrâni din localitate care le lasă libere în această perioadă pentru că nu au cu ce le hrăni. O asociaţie pentru pentru protecţia animalelor a venit în oraş ca să preia vacile. Doar două au fost urcate în camion, restul au fost escortate pe străzi până la o fermă din afara oraşului.