Antena LIVE

Curs valutar

CFR solicită o nouă amânare a regulamentului prin care pasagerii ar putea fi despăgubiţi pentru întârzieri

În ţara în care trenurile CFR întârzie şase ani într-unul singur, pasagerii ar putea fi în sfârşit despăgubiţi! Un regulament european va obliga compania să le dea banii pe bilete înapoi, dar şi mâncare şi cazare, în cazul întârzierilor mai mari.

De la 21.10.2019, 20:34
WhatsApp
Vezi și:

În ţara în care trenurile CFR întârzie şase ani într-unul singur, pasagerii ar putea fi în sfârşit despăgubiţi! Un regulament european va obliga compania să le dea banii pe bilete înapoi, dar şi mâncare şi cazare, în cazul întârzierilor mai mari. Asta înseamnă cheltuieli de jumătate de milion de lei, pe care însă CFR vrea să le evite, aşa că a cerut o nouă amânare.

"Despăgubire este numai la biletele internaţionale", este refuzul categoric de care se lovesc pasagerii CFR. Nimeni nu-i despăgubeşte când trenurile întârzie, iar asta se întâmplă zilnic.

Anul trecut, călătorii au pierdut peste 3,2 milioane de minute în trenurile CFR. Adică şase ani de întârzieri a adunat compania într-un singur an. Şi zero despăgubiri. 

Adrian Vlaicu, purtător de cuvânt CFR Călători: La noi, pe trenurile în servicii internaţionale se aplică întocmai regulamentul european privind acordarea de despăgubiri. Practic, nu facem niciun rabat în traficul internaţional 

Rabat n-ar trebui să se mai facă nici în traficul naţional, începând cu decembrie, când intră în vigoare noul regulament european. 

Dacă trenul soseşte la destinaţie cu întârziere din cauza transportatorului, pasagerii ar putea fi despăgubiţi cu: un sfert din valoarea biletului, dacă întârzierea ajunge până la două ore, sau jumătate din valoarea tichetului, dacă garnitura a depăşit mai mult de două ore. 

În plus, pentru orele de aşteptare pierdute, oamenii ar trebui să primească mâncare şi băuturi răcoritoare. În cazul unei întârzieri mai mari de 12 ore, compania feroviară e obligată să le plătească pasagerilor cazarea şi transportul între gară și hotel. 

Aceste măsuri se aplică deja de 12 ani în unele state europene. România a cerut deja două amânari a câte cinci ani pentru a le pune în aplicare. 

Rodrigo Maxim, lider sindical: O soluţie ar fi să facă investiţii în infrastructură şi în material rulant. Aşa ceva e greu de crezut că se va întâmpla. Altă soluţie este obţinerea unei noi derogări cum s-a obţinut până acum 

Dacă minutele pierdute s-ar echivala în despăgubiri pentru călători, CFR ar trebui să scoată din buget peste jumătate de milion de lei. Cum bani nu sunt, oficialii de la Ministerul Transporturilor au anunţat că au cerut deja o nouă amânare. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cfr tren gara despagubiri intarzieri bilet pasager
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024