Circa patru milioane de tineri din România, cu vârsta de până în 34 de ani, locuiesc cu părinţii
Tinerii se desprind greu de casa părinţilor. Asta e concluzia unui studiu care arată că mai bine de jumătate dintre cei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani încă locuiesc cu mama şi cu tata. Doar că e mai mult de nevoie decât de voie.
De Alexandra Marin la 20.04.2021, 20:20- România ocupă locul 12 în Europa la media de tineri care încă locuiesc cu părinţii.
Banii sunt principalul motiv, de cele mai multe ori, pentru care tinerii încă locuiesc cu mama şi cu tata. Costurile pentru o casă separată sunt, în general, mult peste posibilităţile tinerilor. În acelaşi timp, e vorba şi de grija pentru părinţi, mai ales dacă e vorba de oameni în vârstă, cu sănătatea şubredă, care ar rămâne singuri, în lipsa copilului.
Cei mai mulţi tineri care locuiesc cu părinţii sunt în Croaţia, Grecia şi Italia. Ţara noastră ocupă locul 12 în acest clasament. În România, vorbim despre aproape patru milioane de persoane adulte de până în 34 de ani, care preferă să locuiască în continuare cu părinţii.
În ţările din nordul Europei sunt cei mai puţini tineri care locuiesc, în continuare, cu părinţii
Majoritari par a fi bărbaţii, puţin peste două milioane, faţă de 1,8 milioane de tinere.
La polul opus, ţările în care tinerii pleacă imediat de acasă după ce împlinesc vârsta de 18 ani sunt ţările nordice: Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia.