Aproape o treime din tinerii angajaţi români primesc bani de la părinți
Sunt muncitori şi ambiţioşi, dar tot la mâna părinţilor stau. Aproape o treime din tinerii din România depind financiar de familie, deşi lucrează. Din cauza salariilor mici şi a cheltuielilor tot mari, mulţi abia rezistă de la o lună la alta.
- 15% dintre salariații români sunt afectați de sărăcie.
- Din cauza salariilor, mulți români aleg în continuare străinătatea.
Sunt muncitori şi ambiţioşi, dar tot la mâna părinţilor stau. Aproape o treime din tinerii din România depind financiar de familie, deşi lucrează. Din cauza salariilor mici şi a cheltuielilor tot mari, mulţi abia rezistă de la o lună la alta. Nici salariaţii de vârsta a doua nu o duc mai bine. 15% dintre angajaţii români se află în pragul sărăciei.
Ionuţ este un tânăr talentat, cu vise mari. Cântă la tobe, sculptează, pictează, iar într-o zi vrea să ajungă să creeze fântâni arteziene cinetice.
Ca liber profesionist, Ionuţ câştigă în jur de trei mii de lei pe lună. Toţi banii se duc însă pe chirie, mâncare, îmbrăcăminte şi ieşiri cu prietenii în oraş. Ca să supravieţuiască până luna viitoare, apelează şi la părinţi.
- Topul Forbes al miliardarilor, mai mare ca oricând. Şase dintre bogaţii lumii sunt români
- România are 6 luni să rezolve problema pensiilor speciale. 700 de milioane de euro din PNRR, blocate de UE
- Se reiau zborurile pe Aeroportul Băneasa. Cele 7 curse operate pe "Aurel Vlaicu": o companie low-cost sparge gheaţa
- Moştenitorii, scutiți de impozit la vânzarea locuinței. Experţii sunt sceptici: "Iniţiatorii au un interes...
- Poşta Română a început distribuirea ajutoarelor de 400 lei pentru pensionari. Când ajung banii
Iar în situaţia lui Ionuţ sunt mulţi alţii. Statistice arată că 28% din angajaţii tineri câştigă salarii atât de mici încât nu s-ar descurca fără ajutorul părinţilor.
Maria Ştefănache este pensionară. În fiecare lună, îi trimite câteva sute de lei fiului.
Potrivit Eurostat, 15% dintre salariații din România sunt în pragul sărăciei.
În topul sărăciei, România este urmată de Spania şi Italia, unde angajaţii abia se ajung cu salariul de la o lună la alta.
Din cauza salariilor prea mici, aproape jumătate dintre tinerii români se gândesc să plece în străinătate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰