Antena LIVE

Curs valutar

Vremea caldă a ținut clienții departe de restaurante, în primele ore de la redeschiderea acestora (Video)

Aşteptată cu nerăbdare de luni bune, redeschiderea restaurantelor în interior nu a atras valurile de clienţi pe care le visau patronii. Prima zi de toamnă a fost una de vară autentică, cu multe grade în termometre, aşa că cei mai mulţi au rămas la terasă, în aer liber. În curând, însă, ploile îi vor goni pe muşterii la adăpost, în restaurante. 

De la 01.09.2020, 21:43
WhatsApp
Vezi și:

Redeschiderea restaurantelor în interior, după cinci luni şi jumătate, ar fi putut trece neobservată dacă nu ar fi fost anunţată de către autorităţi. 

Este marea zi a redeschiderii, ora prânzului, și ne aflăm într-unul dintre cele mai frecventate restaurante din Capitală. Cu toate acestea, însă, după cum puteți vedea, sunt singurul client aici și asta nu neapărat din cauza măștii de protecție pe care o putem da jos doar când ne așezăm la masă.

Clienţi sunt, însă e prea frumos afară ca să nu profiţi. 

Camelia Proca, manager: Au început să-și facă rezervări clienții, însă deocamdată e cald afară și preferă să stea la terasă.

Rostogolită de autorităţi cât s-a putut de mult, de teama înmulţirii cazurilor de COVID-19, redeschiderea restaurantelor are loc într-o perioadă în care îmbolnăvirile nu coboară sub o mie pe zi. Vine însă la pachet cu reguli stricte. Multe, deja intrate în reflex. 

Astfel, mesele vor fi aşezate la o distanţă de doi metri între ele, iar unde nu e posibil, după principiul "o masă ocupată, una liberă". Cei care vor să mănânce la restaurant vor avea nevoie de rezervare. Sunt însă şi măsuri noi. 

Daniel Grosu, manager: Pe terasă până acum eram obligați la patru locuri în aer liber și la interior avem voie cu șase persoane la masă.

Acest grup de patru se încadrează în noile normele. 

George: Nu suntem din aceeași familie, suntem din aceeași companie. 

Remus: Trebuie să ne gândim și la sănătatea noastră. Adică e bine să păstrăm o distanță.

Clienţii nu se vor putea plimba prin restaurant după bunul plac. Trebuie să respecte circuitele trasate cu ajutorul săgeţilor. Reguli de pandemie sunt şi la bar. 

Va trebui să ne dezobișnuim să venim la bar și asta pentru că cel puțin pentru moment nu vom fi serviți cu nimic. Regulile sunt foarte clare. Este strict interzis consumul în picioare al oricărui aliment sau al oricărei băuturi în interior.

Una peste alta, chiar şi condiţionaţi, oamenii se bucură de relaxare. 

Ploile însă nu vor ocoli țara, aşa că încet, încet, se vor ocupa şi mesele din interiorul localurilor. 

Simona Căpşună, meteorolog Observator: În perioada următoare, furtunile se vor concentra în nordul, vestul și centrul țării. Este adevărat că în a doua parte a săptămânii se vor muta și în jumătatea de est.

Lunile de pandemie au adus pierderi de 1,5 miliarde de euro patronilor de restaurante. 

Alexandra Marin
restaurant terasa client redeschidere masa bar interior
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024