Comenzi masive pentru masa de Paște la firmele de livrări
A fost zi liberă pentru majoritatea românilor, dar nu şi pentru cei care lucrează la firmele de livrări. Telefoanele le-au sunat continuu, semn că mii de oameni au ales varianta mai comodă şi mai rapidă pentru pregătirile de Paşte.
De Redactia Observator la 26.04.2019, 23:18A fost zi liberă pentru majoritatea românilor, dar nu şi pentru cei care lucrează la firmele de livrări. Telefoanele le-au sunat continuu, semn că mii de oameni au ales varianta mai comodă şi mai rapidă pentru pregătirile de Paşte. Clienţii au evitat, astfel, aglomeraţia din magazine, iar cumpărăturile le-au ajuns acasă în timp record. Şi totul i-a costat cu doar 20 de lei mai mult.
90 de minute are la dispoziţie Alexandru ca să umple coşul de cumpărături şi să livreze comanda. Aşa că nu are timp de pierdut, mai ales că hypermaket-urile seamănă cu nişte furnicare în această perioadă.
45 de minute mai târziu, coşul este plin, produsele plătite şi pregătite să fie livrate direct la uşă.
În perioada sărbătorilor, aplicaţiile de livrări au înregistrat creşteri de la o oră la alta. Un singur curier a avut peste 20 de comenzi pe zi.
Iar cine nu se pricepe la gătit, a găsit la un click distanţă soluţia. Ionela a văzut pe Facebook că Evelina face pască şi cozonaci şi a plasat comanda fără să stea pe gânduri.
Ouă culese din curte, lapte şi smântână proaspete, fără coloranţi şi conservanţi. Este reţeta succesului online, care a făcut-o pe Evelina să îşi transforme pasiunea într-o afacere. Anul acesta, a închis lista de comenzi cu o lună înainte de Paşte, iar cozonacii ei ajung chiar şi peste hotare.