Concediu cu probleme pentru un grup de pensionari din Galaţi
Surpriză neplăcută pentru un grup de pensionari din Galaţi ajunşi în staţiunea hunedoreană Geoagiu Băi. După ce au străbătut ţara de la un capăt la altul, oamenii au aflat că nu au unde să se cazeze.
De Redactia Observator la 15.07.2015, 13:26Surpriză neplăcută pentru un grup de pensionari din Galaţi ajunşi în staţiunea hunedoreană Geoagiu Băi. După ce au străbătut ţara de la un capăt la altul, oamenii au aflat că nu au unde să se cazeze.
Oamenii au descoperit încurcătura în momentul în care au ajuns la recepţia hotelului din Geaogiu Băi în care ar fi trebuit să se cazeze pentru 16 zile.
În apărarea lor, reprezentanţii hotelului au spus că nu ei sunt de vină pentru situaţia creată. Pensionarii ar fi fost trimişi pe locuri suplimentare, care depăşesc posibilităţile de cazare ale hotelului.
Deşi au fost luaţi prin suprindere, spun ei, reprezentanţii hotelului au găsit o soluţie temporară. Una dintre cele trei familii a fost trimisă la alt hotel, iar o alta- cazată într-un apartament de protocol de care oamenii nu sunt mulţumiţi. Promit să rezolve însă şi situaţia lor în următoarele zile, şi să îi trimită la un hotel cu o stea în plus.