Condiții de trai că la țară într-un cartier rezidenţial nou din Ploieşti
Peisaj inedit într-un cartier rezidenţial nou din Ploieşti. Sătui să trăiască fără asfalt, apă curentă şi canalizare, oamenii au afişat pe garduri bannere uriaşe în care se plâng de condiţiile din cartierul lor. Speră că aşa vor convinge autorităţile, măcar în prag de alegeri, să le rezolve problemele.
De Redactia Observator la 10.07.2020, 16:53- Localnicii s-au săturat de promisiuni
- Viceprimarul invocă lipsa răbdării
În cartierul Mitică Apostol din Ploieşti, peisajul aduce aminte de o uliţă de sat. Şi nici măcar nu vorbim despre un sat modern.
Chiar dacă până acum promisiunile nu au lipsit, oamenii spun că spun că până acum nimeni nu a asfaltat măcar o stradă.
"Vrem să se facă totuși ceva, să vedem că autoritățile se uită totuși și la noi", spune un localnic.
În urmă cu aproape o lună, în cartier a avut loc o întâlnire între locuitorii de aici şi autorităţi. La acel moment, reprezentanţii municipalitatii au promis că lucrările de asfaltare a străzilor din zonă vor ncepe imediat.
Cristian Ganea, viceprimar Ploieşti: Eu am promis că voi asfalta în prima faza patru străzi, dar lumea nu știe să aștepte. Orice construcție, din orice domeniu, trebuie să aibă o fundație bună de la început. Spre sfârșitul lunii septembrie cel târziu cele patru străzi vor fi recepționate.
Acum oamenii îşi pun speranţa în campania pentru alegerile locale, când edilii sunt mai dispuşi să-şi respecte măcar o parte din promisiuni.