Cum se vede Constanţa din Tomis Eye, roata panoramică de pe faleză
Marea, Cazinoul şi portul se văd mai bine de la înălţime. Roata panoramică de la Constanţa a făcut primele ture. De la 36 de metri înălţime, oamenii au profitat de privelişte pentru a umple reţelele de socializare cu fotografii spectaculoase.
De Andreea Filip la 28.06.2020, 00:48- Piesele au fost aduse din Italia.
- La cabina VIP, biletul costă 200 de lei.
Roata panoramică de pe litoral are o înălţime de 36 de metri. Odată ce ajungem în vârf, ni se dezvăluie un peisaj superb atât asupra oraşului, cât şi asupra mării.
Din Tomis Eye, aşa cum a fost botezată roata panoramică din Constanţa, nu cobori decât cu zâmbetul pe buze. Şi nu urci decât dacă eşti amator de senzaţii tari.
“Se vede excelent si datorita faptului ca merge foarte incet, ai timp sa vezi orice”, spune o turistă.
Experienţa poate deveni şi mai interesantă din cabina VIP. Aici, oaspeţii sunt aşteptaţi cu vin spumant. Răsfăţul costă 200 de lei.
În celelelate cabine, trei ture costă 20 de lei. Pentru elevii de zece sunt gratuite. Iar pensionarii au o reducere de 50 la sută. Roata panoramică a fost pusă pe picioare în mai puţin de zece zile.
David Lamborghini, constructor: Această roată panoramică are 26 de cabine, una pentru persoanele cu dizabilităţi şi una VIP. Caruselul are un ciclu automat în care oamenii urcă şi fac trei rotiri complete ale roţii. Timpul poate varia, în funcţie de câţi oameni sunt.
Sâmbătă, roata de pe faleza cazinoului din Constanța a fost vizitată de mii de oameni.
Piesele au fost aduse din Italia. Din peninsulă au venit şi tehnicienii, care au lucrat cot la cot cu muncitorii români.