Controversata expozitie "The Human Body" e gata sa-si deschida portile
200 de cadavre umane au fost aduse la Muzeul Antipa, din Capitala. Expozitia "The Human Body" a facut furori in intreaga lume si a realizat incasari record. A starnit numeroase controverse, atat in strainatate, cat si la noi.
De Redactia Observator la 20.03.2013, 21:09Biserica si organizatiile de protectie a omului spun ca expozitia calca in picioare demnitatea umana. Dar curiozitatea romanilor e mai puternica. Biletele s-au vandut in doar cateva ore.
Anatomia corpului uman e redata pana-n cel mai mic detaliu. Sunt corpuri umane plastinate. Mai exact, cadavre conservate definitiv printr-un tratament special. Aceasta tehnica permite prezentarea corpului uman in toata complexitatea sa.
Cele 200 de cadavre ocupa noua galerii ale muzeului. Au ajuns in Romania pe 8 martie si de atunci, s-a muncit zi lumina, pentru pregatirea expozitiei. Corpurile umane au fost donate, in conformitate cu legislatia chineza, catre Dalian Hoffen Bio-Technique Laboratory. Sunt nerevendicate, iar moartea lor a survenit din cauze naturale. E varianta oficiala, a organizatorilor.
“Interesant e ca reactiile au fost pozitive in peste 95% din cazuri. Expozitia e controversata. Ce am invatat, de-a lungul anilor, expunand in peste 100 de orase din lume, este ca putem educa publicul intr-un mod inedit. Acest lucru poate deranja sau poate aduce entuziasm”, spune Arnie Geller, CEO al GForce Exhibition.
Organizatiile de protectia a omului au speculat ca aceste cadavre apartin unor fosti detinuti chinezi.
Expozitia ii apartine constroversatului anatomist Gunther von Hagens, supranumit „Doctor Moarte". Exponatele sale au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din intreaga lume. Expozitia se deschide peste doua zile, iar biletele puse in vanzare s-au expuizat deja. Cine doreste, isi mai poate cumpara de pe internet. Pretul porneste de la 50 de lei.