Copii electrocutaţi în gara din Dej
Poveste incredibilă în gara din Dej, unde doi copii, în vârstă de 13 şi 15 ani, au ales să se joace. Amândoi s-au urcat pe vagonul unui marfar, unde în scurt timp au fost şocaţi de un arc electric
De Redactia Observator la 17.06.2014, 08:17Poveste incredibilă în gara din Dej, unde doi copii, în vârstă de 13 şi 15 ani, au ales să se joace. Amândoi s-au urcat pe vagonul unui marfar, unde în scurt timp au fost şocaţi de un arc electric
Părinţii şi rudele celor doi copii au ajuns în cel mai scurt timp posibil pe holurile spitalului din Dej, acolo unde au fost aduşi iniţial băieţii. Amândoi au scăpat miraculos cu viaţă, după ce 27.000 de volţi care le-au trecut prin corp. Strigătele de durere ale băiatului de 13 ani au alertat personalul din gară despre ce s-a întâmplat.
Tot el le-a spus oamenilor că prietenul lui de joacă a rămas agăţat între două vagoane. Copilul de 15 ani a fost târât 10 kilometri, până în gara următoare, unde mecanicului trenului i-a fost cerut să oprească de urgenţă. Acolo, băiatul a fost şi el preluat de medici.
După ce au fost stabilizaţi, cei doi copii au fost transferaţi la spitalul din Cluj-Napoca. Lupta cea mai mare se dă pentru viaţa băiatului de 15 ani, iar medicii iau în calcul internarea lui la Spitalul de Arşi din Bucureşti.