Copiii talentați din familii sărace au primit ghiozdane pentru noul an școlar
În România există mii de copii talentați și buni la învățătură, care au însă neșansa să trăiească în familii care nu își permit să le cumpere strictul necesar pentru școală.
De Redactia Observator la 14.09.2023, 16:25Anul acesta situația a fost puțin diferită pentru sute de copii din toată țara care au primit câte un ghiozdan complet echipat de la Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Idea Papel, în cadrul campaniei “Ghiozdane pentru Vise Mari”.
Potrivit ultimelor statistici publicate de organizația Salvați Copiii, nu mai puțin de 25.000 de copii români trăiesc la limita subzistenței, țara noastră fiind din acest punct de vedere pe primul loc în Uniunea Europeană. Campania a venit în întâmpinarea a 400 de copii care provin din familii pentru care achizitionarea unui ghiozdan și a rechizitelor necesare în noul an scolar reprezinta o povară din punct de vedere financiar. Aceștia s-au putut bucura de darul neașteptat chiar cu câteva zile înainte de începerea școlii. Organizatorii promit că vor mai organiza astfel de acțiuni pentru ca tot mai mulți copii care merită să aibă condiții decente de a învăța.