Antena LIVE

Curs valutar

Copilul de 12 ani, dispărut de 4 zile în mare, a fost găsit înecat între stabilopozi la Mamaia

Copilul de 12 ani căutat zile la rând după ce a dispărut în apele agitate ale mării, a fost găsit înecat între stabilopozi la pasarela din Mamaia, în dreptul hotelului Victoria.

De la 28.06.2020, 11:15
WhatsApp
Copilul de 12 ani, dispărut de 4 zile în mare, a fost găsit înecat între stabilopozi la pasarela din Mamaia Observator

Salvamarii l-au văzut duminică dimineață în apropiere de locul în care s-a înecat. Ulterior a fost preluat de scandafrii militari ai ISU, care se aflau și ei în zonă.

„Copilul dispărut joi în Marea Neagră, a fost găsit astăzi. El a fost scos de către salvamari și de scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea la mal, fiind ulterior identificat de părinți”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica,

Alerta s-a dat joi, în jurul orei 16:00, când un apel la 112 a sesizat că pe plajă, în dreptul hotelului Flora, din Mamaia, două persoane sunt în pericol de înec.

Patru copii au intrat în apă. Doi au reuşit să iasă la timp, iar al treilea a fost scos de salvamari şi a ajuns la spital. Cel de-al patrulea, sportiv la un club din Constanţa, a fost găsit înecat abia duminică, la patru zile după ce a dispărut în mare.

Citește și:
Copil de 12 ani, căutat de mai bine de 24 de ore în apele Mării Negre
O fetiţă de 6 ani s-a înecat în Crișul Repede. Medicii SMURD au resuscitat-o îndelung, însă micuţa nu a putut fi readusă la viaţă
Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

copil gasit mort copil inecat mamaia
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024