Copos, trimis la puscarie de fanii Rapidului
Fanii Rapidului au facut circ in fata Instantei Supreme in timp ce inauntru George Copos isi astepta sentinta
De Redactia Observator la 17.05.2013, 16:32Afaceristul este inculpat, alaturi de alti sapte grei ai fotbalului in dosarul transferurilor, iar azi magistratii judeca ultimul termen.
Fanii Rapidului au venit la Inalta Curte de Casatie si Justitie cu coliva si lumanari. Sunt pentru George Copos, inculpat in dosarul Transferurilor. Cifra cinci reprezinta numarul de ani de inchisoare la care a fost condamnat Copos de Curtea de Apel Bucuresti. "Am vrut sa fiu alaturi de dansul, sa stie ca nu e singur. Nici acolo unde trebuie sa ajunga va avea colegi si nu se va plictisi", a spus Dan Teodorescu, presedintele Ligii Suporterilor Rapidisti. Tinuta, spune acesta, a fost aleasa special. Avea si un banner cu mesajul: "Te astept sa te iubesc. Colegul din patul de jos". Si n-a venit singur, ci cu mai multi colegi. 15 dintre ei, imbracati in tricouri albe, au format mesajul: "Copos la puscarie". Mai multe echipaje de jandarmi au intervenit ca sa linisteasca spiritele.
Cristi Borcea, George Copos, MM Stoica, Jean Padureanu, Ioan Becali, Victor Becali, Gica Popescu si Gheorghe Netoiu asteapta astazi sentinta definitiva de la Inalta Curte. Probabil tensiunea procesului l-a facut pe Giovani Becali sa-si piarda cumpatul. "Voi sunteti nebuni, ma! Ba, mi-ati spart capu!. Era sa cad eu".
Tensionati au fost si ceilalti inculpati, mai ales ca la Curtea de Apel Bucuresti, au fost condamnati in total la 40 de ani de inchisoare, iar DNA a cerut dublarea pedepselor.