Coșmarul unor sibieni care și-au cumpărat un Mercedes din Spania. ”A fost dată furată la 5 luni după ce am cumpărat-o”
Doi soți din județul Sibiu au avut neplăcuta surpriză să constate că mașina de lux pe care și-au cumpărat-o în vara anului trecut, din Spania, a fost raportată ca fiind furată la cinci luni după ce a fost achiziționată. Sibienii spun că în momentul tranzacției toate actele erau în regulă și că nu își explică cum s-a ajuns în situația în care pot rămâne acum fără mașină.
De Redactia Observator la 26.01.2022, 16:16Soții și-au cumpărat mașina mult visată, un autoturism marca Mercedes E 220 Coupe 2020, în iulie 2021, din Spania, tranzacția fiind intermediată de un român. Au dat la schimb un microbuz, care valora 14.000 de euro, și au achitat și o diferență de 24.000 euro. Nimic nu le-a dat de bănuit până în momentul în care au încercat să o înmatriculeze.
„Mașina cu RAR făcut, înmatriculată, totul în regulă. A fost un intermediar între noi și vânzătorul care locuia în Spania, dar a trecut prin multe registre. Trei luni am circulat cu numere provizorii, după care am înmatriculat-o și am așteptat cartea mașinii, dar n-a mai revenit. Am zis că așteptăm, dar a trecut o lună așa că am sunat să vedem dacă mai e valabilă dovada (n.red.: dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare). După o lună și jumătate ne-am dus la Înmatriculări, iar de acolo ne-au trimis la poliție. Atunci ni s-a spus că mașina a fost dată furată. Am rămas mască atât eu, cât și soțul. Ni s-a spus să predăm cheia și să lăsăm mașina acolo. Era imposibil așa ceva, mașina cumpărată din banii noștri, cu acte în regulă, am parcurs toate procedurile. Polițistul ne-a spus atunci că a fost dată furată la 5 luni după ce noi am cumpărat-o”, au povestit soții pentru Ora de Sibiu.
Mașina cumpărată de sibieni a fost pusă în custodie
Polițiștii au deschis un dosar în acest caz și au pus mașina în cauză în custodie.
„Ne-au făcut o procură că mașina este sub sechestrul poliției, ni s-a zis că nu avem voie să o vindem, să o lovim. Eu nu pot circula cu bunul meu cumpărat legal. Ei mi-au dat mașina, o pot conduce, dar mi-e frică să nu o lovesc. Atunci ce fac?”, a spus sibianca.
Situația pare să se complice după ce proprietarul din Spania ar fi declarat în fața unui notar că nu el a raportat mașina ca fiind furată. În acest moment, soții așteaptă încă soluționarea cazului.