Credincioșii așteaptă Sfânta Lumină
De aproape 2.000 de ani, aprinderea miraculoasă a Sfintei Lumini în mormântul Mântuitorului Iisus Hristos este una dintre cele mai mari minuni sarbătorite de creştini.
De Redactia Observator la 11.04.2015, 13:51
De aproape 2.000 de ani, aprinderea miraculoasă a Sfintei Lumini în mormântul Mântuitorului Iisus Hristos este una dintre cele mai mari minuni sarbătorite de creştini.
Anul acesta Antena 3 si Antena 1 transmit slujba de Inviere de la una dintre cele mai frumoase si mai cautate manastiri din tara, Manastirea Radu Voda, cea care adaposteste mostele Sfantului Nectarie.
Mãnăstirea Radu Vodă cu hramurile Sfânta Treime si Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei, a fost ctitorită de voievodul Alexandru al II-lea Mircea şi doamna sa, Ecaterina, si a fost ridicata cu gandul de a fi Mitropolia Capitalei. Fiul lor, Mihnea Turcitul, va înzestra mănăstirea cu mosii, sate si odoare de preț, in timpul domniei sale, în mănăstire este înființată prima bibliotecă din București.
La vremea întemeierii, purta numele Sfânta Troiţă. În 1595 cade în mâinile turcilor, iar dupa batalia de la Calugareni Sinan Paşa o fortifică cu palisade, cu valuri de pământ şi cu bastioane. După victoria lui Mihai Viteazu de la Targoviste din octombrie 1595 Sinan se retrage si distruge toate fortificaţiile pe care le ridicase şi dărâma până în temelie Mânăstirea Sfintei Troiţe. Călugării abandonează si manstirea Sfânta Troiţă. Abia în 1614, voievodul Radu Mihnea începe reconstrucţia, păstrând planurile şi elevaţia edificiului de origine. Biserica este cunoscută de atunci sub numele ctitorului. Radu Vodă Mihnea reface din temelii mănăstirea, în 1625, închinând-o Mănăstirii Ivirion din Athos. Patriarhul Macarie al Antiohiei și Paul de Alep, vizitând Mănăstirea Radu Vodă în 1653-1657, rămân profund impresionați de arhitectura acesteia. Pe vremea fanariotilor mânăstirea devine una dintre cele mai bogate din zona fiind condusa de egumeni greci, buni negustori dar jalnici administratori ai construcţiilor mânăstireşti.
Cutremurele din 1829 si din 1838 îi vor produce Mănăstirii Radu Vodă mari pagube, fiind necesare ample lucrări de refacere. În 1875, Titu Maiorescu, în acea vreme ministru al cultelor, hotărăste dărâmarea unei părti însemnate din mănăstire - ca si a altor incinte mănăstiresti si hanuri din București -, considerate clădiri insalubre. Biserica, turnul-clopotnită si o parte din chilii vor rămâne totusi nedemolate. Dacă în perioada 1839- 1847 la Radu Vodă va functiona Seminarul Mitropoliei, iar mai târziu, pentru o scurtă perioadă, Liceul Francez, la începuturile perioadei comuniste va functiona aici o scoală de cadre de partid. În 1960, mănăstirea este desfiintată. PF Justinian va restaura biserica de la Radu Vodă între anii 1969 si 1974, locasul fiind resfintit în 1979. Pictura bisericii apartine părintelui arhimandrit Sofian Boghiu, în pronaos păstrându-se totuși o parte însemnată din pictura lui Gheorghe Tattarescu.
Mănăstirea a fost reactivată în 1998 de către PF Teoctist. În biserica Mănăstirii Radu Vodă se află mormântul Patriarhului Justinian Marina
Planul şi formele arhitectonice ale bisericii Radu-Vodă sunt inspirate din cele ale bisericii episcopale de la Curtea de Argeş, cu diferenţa că materialul de construcţie întrebuinţat nu este piatra, ci cărămida. Planul este triconc, cu turlă pe naos, cu un pronaos lărgit, acoperit cu trei turle dintre care cea principală se sprijină pe douăsprezece coloane, simbolizând pe cei doisprezece apostoli. Faţadele, împărţite în două registre de înălţime inegală printr-un brâu, au o decoraţie simplă, constând din firide cu arhivolte intrânde, care ritmează plăcut suprafeţele tencuite cu alb. Înfăţişarea actuală a bisericii este datorată ultimei restaurări, condusă de arhitectul Ştefan Balş între anii 1967-1974. Restaurarea a adus edificiul la formele sale arhitectonice iniţiale întrucât ruinându-se partea superioară a bisericii, aceasta fusese reconstruită către mijlocul secolului al XIX- lea în stilul neogotic la modă în acea epocă. Tot atunci i-a fost adăugat şi pridvorul.
Sfântul Nectarie, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Patriarhia Ecumenică în secolul trecut, s-a născut în anul 1846, în Silivria Traciei , din părinţi săraci, dar foarte evlavioşi. La botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Sfântul Nectarie Taumaturgul, adică Vindecătorul sau Cel ce tămăduieşte, este renumit pentru minunile pe care le făcea încă din timpul vieţii, cu rugăciunile sale fierbinţi, pentru toţi ce-i cereau ajutorul. După trecerea sa la cele veşnice, mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar dupa descoeprirea moastelor sefii bisericii au decis canonizarea Sfântului Nectarie.
