Antena LIVE

Curs valutar

Ajutoarele sociale ar putea fi mărite, după 12 ani. Parlamentarii vor majorarea sumelor

După 12 ani, şomerii şi cei care primesc diferite tipuri de ajutoare sociale s-ar putea bucura de venituri mai mari. Parlamentarii vor să majoreze aceste sume, într-o perioadă în care numărul şomerilor se apropie de o jumătate de milion, la care se adaugă tot atâţia beneficiari de venit minim garantat.

De la 08.09.2020, 22:19
WhatsApp
Vezi și:

Giani Gană îşi întreţine familia cu greu. Munceşte cu ziua în cătunul izolat, iar banii îi mai rotunjesc ajutorul social, singurul venit constant din care trăiesc doi adulţi şi cinci copii. Chiar şi aşa, abia ajunge la 1.500 de lei pe lună.

Giani Gană: E foarte greu, e foarte greu, pentru că sunt unul singur. De unul singur și mă zbat. Asta este. Nu ajunge ban la ban. Cum îi iau dintr-o parte îi dau în altă parte.

Toţi banii se duc pe mâncare. Speră însă că măcar cei mici să aibă parte de un viitor mai bun.

Giani Gană: Mă zbat pentru ei să plecăm de aici, să meargă la școală. Că nu se poate, e foarte greu.

În an electoral, parlamentarii s-au gândit să le sară în ajutor. Să majoreze ajutoarelor sociale, rămase la nivelul anului 2008. Pentru asta însă trebuie să crească indicatorul social de referinţă, care potrivit propunerii ar sări de la 500 de lei la 1200 de lei.

Indicatorul social de referință, folosit la calculul multor ajutoare sau prestații sociale

Sunt multe prestații sociale care se calculează în baza acestui indicator. Spre exemplu, ajutorul pentru handicap, dar și venitul minim garantat. În plus de asta, tot în funcție de acest indicator se calculează și alocația pentru susținerea familiei sau ajutorul pentru încălzire.

De exemplu, o familie de trei persoane dependentă de venitul minim garantat va primi 857 de lei pe lună, faţă de 357 de lei, în prezent.

Victoria Stoiciu, coordonator de proiecte ONG: În total sunt spre 450.000 persoane care beneficiază de acest venit.

Mai rămâne însă de rezolvat problema banilor. Toate ajutoarele mărite ar costă bugetul 1 miliard de lei pe an. Deocamdată, şi Guvernul şi specialişții se opun măsurii.

Attila Gyorgy, secretar de stat: Ministerul de Finanțe nu susține această inițiativă.

Gabriel Biriş, avocat: În plină criză să tot vii cu majorări de cheltuieli fără să ții cont că toate aceste majorări sunt exclusiv din împrumuturi, să mai vii cu alte majorări de deficit mi se pare iresponsabil.

Din contră, economia va avea de câştigat, spun iniţiatorii măsurii.

Adrian Dohotaru, deputat neafiliat: Acei bani se reîntorc în economie, este vorba de aproximativ 0,9% din PIB se reîntoarce prin consum.

Dacă proiectul va primi votul final, ar putea intră în vigoare cel mai devreme la 1 ianuarie anul viitor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ajutoare sociale crestere somaj
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025