Cei mai mulți dintre bătrâni abia resimt creșterea pensiilor cu 14% (Video)
De luna aceasta, pensionarii români primesc pensii majorate cu 14%, cu 26% mai puţin decât prevede proiectul de lege votat în Parlament. Deşi se aşteptau la creşteri în buzunarele lor, cei mai mulţi dintre pensionari vor primii mai puţin de o sută de lei în plus.
De Andreea Milea la 01.09.2020, 23:39- Specialiștii susțin că bătrânii simt o creștere a pensiei cu numai două procente, din cauza creșterii prețurilor la alimente și medicamente.
Un sfert dintre pensionarii români abia dacă vor simţi creşterea pensiilor, în condiţiile în care le vor intra în buzunare abia 96 de lei în plus în fiecare lună. Doar 5% dintre ei vor primi câteva sute de lei în plus.
De exemplu, pensionarul cu un venit de puţin peste 700 de lei va primi de luna aceasta 800 de lei pensie. Cei care aveau un venit de 900 de lei, vor primi o mie de lei. În schimb, pensionarul care avea 1600 de lei, va primi peste 1.800 lei. Iar cei cu un venit de 2.700 de lei vor primi o pensie de peste 3.000 de lei.
Însă aici se încadrează aproximativ 600 de mii de pensionari. Cei mai multi, peste un milion de bătrâni care primesc pensie, abia supravieţuiesc.
Este şi cazul Victoriei Vigheciu. La 73 de ani, primeşte cea mai mică pensie din România.
Victoria Vigheciu: Şapte milioane vechi. 704 lei. Împrumut mereu la ginere. Iar împrumut, iar îi dau. Mănânc o dată pe zi!
Alţi doi soţi pensionari câştigă împreună 2.000 de lei: "Medicamente mai rar, pe cuvânt. Trebuie să le iau dar mai rar pentru că nu e posibilitate. La copii mi-e nădejdea. De exemplu, am fost acum la o policlinică cu plată, ei au plătit. Le-am zis: mamă, sunt datoare la voi!".
Şi nu este singurul pensionar care se bazează pe copii.
De fapt, ca bani în plus, pensionarii vor simţi doar 2%, spun economiştii. Şi asta pentru că preţurile la alimente şi medicamente au crescut cu 12%.
Adrian Cîciu, analist economic: Din această creştere se compensează aproape în totalitate pierderea de putere de cumpărare care s-a întâmplat în ultimul an.
Dacă pensiile ar fi crescut cu 40%, un venit de 704 lei ar fi ajuns aproape o mie de lei în timp ce, o pensie de 3.000 de lei, ar fi depăşit 4.000 de lei.
Adrian Cîciu, analist economic: Nu ai de unde să creşti cu 40% pentru că nu te-ai preocupat să aduci venituri fiscale la bugetul de stat.
Tot de astăzi s-au majorat cu 20% şi alocaţiile pentru copii. Copiii mai mici de doi ani primesc 369 de lei, adică un plus de 58 de lei. Restul de până la 18 ani, vor primi o mărire de 29 de lei, adică 185 de lei.