Criminalii României vor pedepse mai mici
I s-a oferit o şansă la reeducare, după ce şi-a ucis cu ură iubita de 15 ani. Însă "criminalul emo" din Hunedoara vrea să rămână în penitenciar. Lucian avea 16 ani şi o pasiune pentru demoni când a luat o viaţă.
De Redactia Observator la 03.02.2014, 19:33- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Într-o altă celulă, călăul micuţei Larisa, din Iaşi, aşteaptă mutarea. Şi cel mai cunoscut terorist al României vrea să profite de noul cod penal.
Există viaţă după moarte. E plină de amintiri şi de durere. E viaţa celor care rămân în urmă, să-şi plângă copila răpită violent cu lovituri de cuţit. Oana avea 15 ani când a răspuns chemării prietenului ei doar cu un an mai mare. Ucigaşul ei.
A primit nouă ani de închisoare. După doar cinci, noul cod penal i-a deschis celula din penitenciarul Bârcea Mare. Urma să fie mutat într-un centru de reeducare. Dar nu vrea să plece.
De cealaltă parte a ţării, în penintenciarul Iaşi, deţinutul Robert Ciobanu aşteaptă să plece.
La 17 ani, a frânt trupul micuţei Larisa, care îl implorase să o lase în viaţă. Apoi a aruncat-o într-un container de gunoi şi şi-a continuat viaţa, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Tatăl Larisei şi-a luat viaţa la câteva luni după, mama şi fratele încă o plâng. După zidurile cu sârmă ghimpată, ucigaşul ei, în cămaşă şi pantaloni de stofă s-a apucat de cântat.
Când va ieşi, nu va fi din penitenciar, ci dintr-un centru de reeducare. I s-a redus pedeapsa cu cinci ani. Şi nu doar lui.
El este Ionuţ Ceobanu. Şi-a violat victima în catacombele din Iaşi. Şi apoi a ucis-o. Era propria lui soră, o elevă de 16 ani.
"S-a întâmplat ce s-a întâmplat, am violat-o şi am strâns-o de gât", e mărturia criminalului.
Luni întregi, a intrat în rolul fratelui distrus de pierdere. Un test ADN l-a trimis însă după gratii, pe criminalul din catacombe. A primit 25 de ani închisoare, dar acum pedeapsa a scăzut la 20.
Iar numărul deţinuţilor care s-ar putea bucura de o reducere a pedepsei este de ordinul sutelor. Printre ei şi teroristul numărul 1 al României.
În 2006, Florin Lesch se plimba cu o bombă artizanală în maşină. Voia să arunce în aer centrul Timişoarei. A primit 12 ani de închisoare pentru terorism. A depus deja o cerere pentru o pedeapsă mai mică.