Fermierii ameninta ca-si vor taia animalele din cauza scandalului laptelui contaminat
Laptele toxic a bagat frica si in patronii de restaurante. Unii comercianti au decis deja sa renunte la lactatele romanesti si sa foloseasca produse din import. Disperati ca nu mai vand nimic, fermierii romani ameninta ca-si vor taia animalele.
De Redactia Observator la 19.03.2013, 20:40
Multe dintre restaurantele din Romania si-au anuntat deja furnizorii ca nu mai cumpara lactate romanesti in aceasta perioada. In plus, comerciantii au decis sa testeze suplimentar produsele de teama laptelui contaminat cu aflatoxina.
La laptele romanesc au renuntat si multi dintre consumatorii de rand, iar fermierii sunt in situatia de a arunca tone de lapte. Cristian Lungu produce in ferma sa din Bucuresti peste 300 de litri de lapte pe zi. Il vindea, pe tot, prin automatele de lapte. Trei astfel de dozatoare detine in Capitala. De cand cu scandalul, vanzarile au scazut si cu 70%.
Reprezentantii industriei laptelui spun ca intreaga piata a avut pierderi importante.
Cel mai mare procesator de lapte din Romania care a retras, ieri, de pe piata 60 de tone de produse si a sechestrat alte 75 in depozite a anuntat astazi ca produsele suspecte nu contin aflatoxina si sunt bune de consum.