Un curcubeu dublu a fost surprins pe cerul Bucureștiului, după o ploaie torențială (Video)
Fenomen rar și spectaculos pe cerul Capitalei. După o ploaie de câteva minute a apărut un curcubeu dublu. Mulţi au imortalizat momentul şi l-au împărtăşit cu prietenii pe Facebook. Un asemenea fenomen apare atunci când se produce o reflexie suplimentară a luminii în interiorul picăturilor de apă.
De Redactia Observator la 28.05.2020, 23:05- Curcubeul dublu, imortalizat de mulți bucureșteni.
- Curcubeul dublu, reflexia suplimentară a luminii în interiorul picăturilor de apă.
În loc să se reflecte o singură dată în stropii de apă, lumina se reflectă de două ori, dând naştere unei imagini mai pale, perfect simetrică şi în oglindă a curcubeului primar. Ordinea culorilor este însă inversă la curcubeul care se reflectă.