Daune pentru ginerele soţilor Ceauşescu
Ginerele soţilor Ceauşescu, Mircea Oprean, câştigă definitiv un proces, cu o miză sentimentală uriaşă. El trebuie să primească despăgubiri pentru bunurile care i-au fost confiscate, lui şi Zoiei Ceauşescu, în 1990, când au fost arestaţi
De Redactia Observator la 02.04.2015, 20:02Ginerele soţilor Ceauşescu, Mircea Oprean, câştigă definitiv un proces, cu o miză sentimentală uriaşă. El trebuie să primească despăgubiri pentru bunurile care i-au fost confiscate, lui şi Zoiei Ceauşescu, în 1990, când au fost arestaţi
Valoarea daunelor este de 20.000 de euro, pentru haina de nurcă a Zoiei şi alte obiecte care le-au fost luate. Printre ele, ceasul pe care Oprean l-a purtat în noaptea arestării. Îl primise de la Nicolae Ceauşescu. Victoria vine după trei ani şi jumătate de procese.
Aceasta a fost miza procesului. Oprean a cerut să primească toate bunurile confiscate din casa lui şi a Zoiei Ceauşescu, în martie 1990, când au fost ridicaţi de procurori. Cum bunurile nu mai existau fizic, pentru că au fost vândute în consignaţii, judecătorii au decis, să-l despăgubească pe Mircea Oprean, în bani. 89.000 de lei, adică aproape 20.000 de euro.
Decizia magistraţilor este definitivă şi vine după trei ani şi jumătate de procese. În 2011, soţul Zoiei Ceauşescu a venit în instanţă, cu o lista de obiecte.
Mircea Oprean a cerut Parchetului General să-i dea înapoi o blană de nurcă, mai multe cojoace bărbăteşti, câteva costume, 60 de tricouri, 8 perechi de pantofi, 6 genţi de dama de piele, 10 cutii cu şosete, 4 cutii cu batiste şi 20 de pulovere barbateşti. Adică lucrurile confiscate, în momentul arestării. Doar blana de nurcă a Zoiei Ceauşescu a fost evaluată în 1990, la 17.000 de lei. Soţul Zoei şi-ar fi dorit cel mai mult, să-şi recupereze ceasul. Avea o valoare sentimentală, pentru că-l primise chiar de la Nicolae Ceauşescu.
Mircea Oprean trebuie să primească şi cheltuieli de judecată în valoare de 800 de lei.