De pe urma valului de frig vor avea de suferit şi facturile la gaze
De pe urma valului de frig vor avea de suferit şi facturile! Consumul energiei termice va atinge un nivel fără precedent în istoria ţării. 74 de milioane de metri cub de gaz vor folosi românii, după miezul nopţii.
De Redactia Observator la 09.01.2017, 19:56- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
De pe urma valului de frig vor avea de suferit şi facturile! Consumul energiei termice va atinge un nivel fără precedent în istoria ţării. 74 de milioane de metri cub de gaz vor folosi românii, după miezul nopţii.
Avem o vreme severă, în sensul că fiind temperaturi foarte scăzute, creşte foarte mult consumul în această perioadă şi în special, ne cresc consumurile pe gaze
Iar maximul istoric va fi atins în această noapte, în mijlocul codului portocaliu de ger. Încă de azi-noapte s-a înregistrat un nivel record al consumul de energie termică. Peste 68 de milioane de metri cubi.
Vreau să vă spun că se estimează de către cei de la sistemul energetic naţional că vom ajunge la un consum de 72-74 milioane metri cubi de gaz, consum istoric, până acum nu s-a mai ajuns, maximul fiind de 71,2.
Ţara noastră are rezerve de 1,2 miliarde de metri cubi de gaz, dintre care 20% provin din importuri. Cei care au rămas racordaţi la sistemele centralizate de încălzire speră că au făcut alegerea corectă.
Un consumator casnic din Capitală plăteşte 164 de lei pentru o gigacalorie. Cea mai scumpă termoficare e la Constanţa, unde preţul gicacaloriei este de 430 de lei. Apoi urmează Covasna, cu 290 de lei, iar topul e încheiat de Harghita, unde gicacaloria costă 275 de lei.
Pentru noaptea de ger din România e pregătit şi Dispeceratul Energetic Naţional. Specialiştii estimează un consum de aproape 10.000 de mega-waţi, nivel record în ultimii 17 ani.