Decalogul Mării Negre, regulile pe care ar trebui să le respecte orice turist
În plină vara, localnicii de la malul mării vor reguli clare pentru turişti. Petrecăreţii care uită de bunele maniere le fac viaţa grea, vorbesc urât cu ospătarii sau fac mizerie pe plajă. Un decalog al bunelor maniere pe litoral a devenit viral pe internet.
De Redactia Observator la 27.06.2019, 22:27În plină vara, localnicii de la malul mării vor reguli clare pentru turişti. Petrecăreţii care uită de bunele maniere le fac viaţa grea, vorbesc urât cu ospătarii sau fac mizerie pe plajă. Un decalog al bunelor maniere pe litoral a devenit viral pe internet.
Turiştii care vor fi observaţi făcând gesturi necivilizate vor fi fotografiaţi, iar imaginile vor ajunge pe reţelele de socializare. Astfel încât, de ruşine, să îşi revizuiască atitudinea.
Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că nu trebuie să parcheze neregulamentar, să arunce mucuri de ţigară în nisip, vorbească urât cu ospătarul sau să lase mizerie pe plajă după ce pleacă.
Sunt reguli care circulă pe internet, după ce localnicii de la malul mării s-au săturat de comportamentul unor turişti. Una dintre principalele plângeri îi vizează pe fumătorii care transformă nisipul plajelor în scrumiere.
Este scuza cea mai des întâlnită. Altcineva este de vină. La fel ca atunci când, în loc de scoici, în nisipul de lângă şezlonguri găsim ambalaje de mâncare şi cutii de suc sau de bere.
Nu înjura şi nu ţipa pe plajă, ori strânge după căţelul tău - sunt alte reguli cuprinse în decalogul localnicilor pentru turişti. Un alt sfat ţine de parcare.
Când vine vorba despre respect, ospătarii au multe de povestit.
Gheorghe Neagu, ospătar: Te strigă cu... Băi, măi! Deci te ia de sus. Ce e asta, ce mi-ai adus... La modul se exprimă urât de tot, da. Ce-i asta, frate? Adu-mi, frate, în halbă de sticlă, te rog eu frumos, că nu o beau aşa! Nu-mi place asta, adu-mi o halbă de sticlă! Ce faci, mă?
Este o situaţie des întâlnită pe litoral, pe care chelnerii au reconstituit-o pentru noi. Turnatul berii în cap e însă un gest făcut în glumă.
Turistul să nu poarte aceeaşi costumaţie de pe plajă şi pe străzile din staţiune. Este o altă formă de respect cerută de localnici.
Diana Sobaru, purtător de cuvânt Primăria Constanţa: Colegii de la Poliţia Locală au aplicat o sancţiune unui turist care s-a expus la soare într-un mod indecent pe spaţiul care desparte plaja de promenadă
Însă cele mai multe sancţiuni s-au aplicat pentru murdărirea plajelor. De la începutul sezonului, 900 de turişti au primit amenzi în valoare totală de aproape 340 de mii de lei.