Descoperire istorică la conacul Brătienilor
Încă există comori ascunse în România. Iar câteodată, ele ies la iveală dintr-o simplă întâmplare. Crucea de mormânt a lui Ionel I C Brătianu a fost găsită pe un deal din spatele vilei Florica, cea care este conacul Brătienilor, în timpul curăţeniei de toamnă
De Redactia Observator la 04.09.2014, 14:15Încă există comori ascunse în România. Iar câteodată, ele ies la iveală dintr-o simplă întâmplare. Crucea de mormânt a lui Ionel I C Brătianu a fost găsită pe un deal din spatele vilei Florica, cea care este conacul Brătienilor, în timpul curăţeniei de toamnă
Crucea lui I.C. Brătianu are peste 110 ani şi are nevoie de restaurare, timpul, uitarea şi intemperiile lăsând urme adânci. Monumentul este din piatră, iar înscrisurile nu mai sunt lizibile. Autorităţile au luat deja legătura cu doi specialişi care vor veni în Argeş şi vor încerca să o readucă la forma iniţială.
Crucea a fost găsită pe un deal din spatele conacului Brătienilor. Regele neîncoronat al României interbelice, prim ministru de cinci ori şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal, I.C. Brătianu a încetat din viaţă, la vârsta de 63 de ani. În 1927, a fost înmormântat la Florica, alături de tatăl său.
Cum anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la naşterea fostului prim ministru al României interbelice, autorităţile din Argeş au decis să marcheze momentul printr-o curăţenie generală la conac.
De asemenea, Muzeul Judeţean Argeş a reuşit să bată o medalie la Monetăria Statului. Ea a fost bătută în 100 de exemplare. Pentru cei interesaţi, moneda va putea fi achiziţionată, la un preţ de 140 de lei bucata, de la galeria de artă din Piteşti.