Descoperire neaşteptată făcută de poliţiştii de frontieră din Giurgiu
La un control de rutină, agenţii au găsit asupra unui cetăţean turc peste 260.000 de euro. La ciorap.
De Redactia Observator la 07.11.2017, 14:07La un control de rutină, agenţii au găsit asupra unui cetăţean turc peste 260.000 de euro. La ciorap. Bărbatul de 53 de ani era într-un autocar cu destinaţia Turcia, iar când poliţiştii l-au percheziţionat au găsit banii ascunşi în bagaje, în buzunare şi chiar în şosete.
Cetățeanul turc spune că banii îi aparțin şi că provin din economiile personale dar nu a putut să prezinte documente care să justifice provenienţa lor aşa că poliţiştii i-au confiscat până la finalizarea cercetărilor. Bărbatul are acum dosar penal pentru că ar fi încercat să scoată în mod ilegal din ţară sutele de mii de euro.