Femeia care şi-a găsit vecinul DEVORAT DE CÂINII vagabonzi, la Hunedoara, are coşmaruri: "Mi s-a făcut rău când am văzut"
Descoperire şocantă pe un câmp de la marginea municipiului Hunedoara! Cadavrul unui bărbat de 53 de ani zăcea acolo, devorat de câinii comunitari. Locuitorii din zonă au înlemnit când s-au apropiat şi şi-au dat seama ce era de fapt prada animalelor.
De Redactia Observator la 16.08.2017, 23:04Descoperire şocantă pe un câmp de la marginea municipiului Hunedoara! Cadavrul unui bărbat de 53 de ani zăcea acolo, devorat de câinii comunitari. Locuitorii din zonă au înlemnit când s-au apropiat şi şi-au dat seama ce era de fapt prada animalelor.
"Uitaţi, aici l-au rupt şi după aia l-au târât în jos, pe aici. Amărâtul de el. Dacă nu era sărbătoare erau oameni la grădini, dar aşa..." Bărbatul a fost recunoscut de vecina care a descoperit nenorocirea. Femeia îl vedea des trecând prin zonă.
L-a avertizat chiar că locul este unul periculos, din cauza câinilor extrem de violenţi: "Ziceam către el: Pavel, ia bâtă în mână, că pe mine au vrut că mă mănânce lunea trecută. Acolo, după gard, s-au strâns pe mine. El m-a scăpat, că mă rupeau şi pe mine."
Îngroziţi, oamenii au alertat imediat poliţia. Vecina care l-a găsit e şocată: "Am văzut numai capul, dar m-am uitat aşa, cu coada ochiului, că mi s-a făcut rău când am văzut."
Cadavrul bărbatului a fost ridicat pentru necropsie. Medicii trebuie să stabilească dacă omul a fost omorât de câini sau a murit din alte cauze şi a fost muşcat ulterior.
Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz.