Adrian, adolescentul dispărut de la o petrecere în Maramureş, ar fi împlinit 17 ani peste câteva zile. Familia şi prietenii nu îşi explică tragedia (VIDEO)
Căutat de sute de poliţişti, pompieri şi voluntari timp de patru zile, Adrian a fost găsit, aseară, fără suflare, în lacul din apropierea localităţii. După ce scafandrii au scanat, ieri, lacul cu un sonar ultraperformant şi nu au găsit nimic, spre seară, trupul tânărului a ieşit la suprafaţă.
De Redactia Observator la 13.07.2017, 09:18Căutat de sute de poliţişti, pompieri şi voluntari timp de patru zile, Adrian a fost găsit, aseară, fără suflare, în lacul din apropierea localităţii. După ce scafandrii au scanat, ieri, lacul cu un sonar ultraperformant şi nu au găsit nimic, spre seară, trupul tânărului a ieşit la suprafaţă.
Poliţiştii de frontieră au mers în zonă cu un aparat de termoviziune şi au făcut descoperirea. Vestea a picat ca un trăsnet peste apropiaţii băiatului care peste cinci zile ar fi împlinit 17 ani. Adrian ştia să înoate foarte bine, iar prietenii nu înţeleg cum de a fost posibilă tragedia.