SPECIAL! Discuţia care sperie părinţii
Meseria de părinte este una dintre cele mai complicate din lume. Dar lucrurile devin din ce în ce mai grele, pe măsură ce copiii cresc
De Redactia Observator la 12.12.2014, 20:30O vorbă din popor spune aşa: "Copii mici, griji mici!" Chiar dacă părinţilor le pare dificil să aibă grijă de o mogâldeaţă care nu ştie să vorbească, nu ştie să meargă şi care se trezeşte de nu ştiu câte ori pe noapte, ar fi bine să privească peste ani
Pentru că abia când bebeluşul devine adolescent începe greul. Nu neapărat din cauza rebeliunii specifice vârstei, ci a curiozităţilor de tot felul. Însă cercetătorii britanici au încercat să vină în ajutorul părinţilor, măcar în privinţa unui aspect: discuţiile despre viaţa intimă.
Din materialul de mai sus puteţi afla cum puteţi scăpa mai uşor de această problemă!