Doi bărbați din Medgidia, găsiţi morţi în casă. Vecinii au sunat la 112
Doi bărbați din Medgidia au fost găsiţi morţi în casă, după ce vecinii au sunat la 112 și au alertat poliția, când au văzut că cei doi nu mai răspund la ușă.
De Ana Maria Ghiarasim la 20.11.2020, 12:37- Cei doi bărbați erau rude și aveau 63, respectiv 79 de ani.
- În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Cele două persoane, doi bărbați de 63 și 79 de ani, au fost găsite în interiorul apartamentului lor din Medgidia, vineri dimineață.
Aceştia nu mai răspundeau la uşă, iar din această cauză vecinii au sunat la 112. La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor din cadrul detaşamentului Medgidia.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cauza decesului va fi stabilită în urma efectuării necropsiei.
Din primele cercetări, nu sunt suspiciuni cu privire la decesul celor două persoane.
Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Andreea Filip.