Localnicii din comuna Horea i-au vizitat la spital pe supravieţuitorii accidentului aviatic
Momente emoţionante la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. Doi localnici din comuna Horea i-au vizitat pe supravieţuitorii accidentului aviatic din munţii Apuseni.
De Redactia Observator la 29.01.2014, 08:25În semn de prietenie, oamenii au adus dulciuri şi produse tradiţionale din Ţara Moţilor.
Bucuria întâlnirii i-a făcut pe răniţi să uite, pentru câteva momente, de experienţa cumplită prin care au trecut.
"Am adus nişte cărţi de rugăciuni, am adus un tort de casă, produse de casă, salam de casă", spune Corneliu Olar, secretarul comunei Horea.
Cu un tort de ciocolată şi un coş cu produse tradiţionale, secretarul primăriei din comuna Horea împreună cu un pădurar au mers să-i revadă pe supravieţuitorii accidentului aviatic.
"Le-am spus că suntem fraţii lor şi de-asta am venit, să vedem cum se simt. Starea lor de sănătate şi psihică este bună", a continuat Corneliu Olar.
Copilotul şi cei trei medici internaţi la spitalul din Cluj-Napoca s-au născut a doua oară în Ţara Moţilor. I-au primit pe vizitatori cu braţele deschise şi le-au mulţumit pentru coşul cu bunătăţi.
"De cadouri au fost foarte impresionaţi. Când au văzut şoricul şi urechile au şi gustat din ele", a povestit Olar.
"Nu ne-am aşteptat în mod deosebit la vizita lor. Am vrut să le facem noi o vizită. Din păcate ne-au luat-o înainte", a declarat doctorul Sorin Ianceu.
Doctorul Sorin Ianceu încă se luptă cu amintirile rămase în urma tragediei, dar şi cu dureri în zona coloanei vertebrale. Mai repede s-a recuperat medicul Radu Zamfir, care s-a întors deja la pacienţi.
Radu Zamfir mai trebuie să depene, încă o dată, firul întâmplărilor pentru anchetatori. Însă, până atunci, prioritare sunt meseria, pacienţii şi viaţa.