Doi soţi din Ploieşti au rămas, în doar câteva minute, fără 10.000 de euro
Doi pensionari din Ploieşti şi-au vândut o moştenire ca să-şi ajute copilul. S-au ales însă cu griji suplimentare. Bărbatul a fost jefuit la câteva minute după ce a ieşit din bancă iar hoţii au fugit cu zece mii de euro. Acum speră ca tâlharii să fi fost surprinşi de camerele de supraveghere din zonă
De Redactia Observator la 18.09.2015, 16:40Doi pensionari din Ploieşti şi-au vândut o moştenire ca să-şi ajute copilul. S-au ales însă cu griji suplimentare. Bărbatul a fost jefuit la câteva minute după ce a ieşit din bancă iar hoţii au fugit cu zece mii de euro. Acum speră ca tâlharii să fi fost surprinşi de camerele de supraveghere din zonă
Un efort mare pentru doi pensionari. Unul care acum i-a adus în pragul disperării. Cei doi soţi din Ploieşti au rămas, în doar câteva minute, fără 10.000 de euro. Soţul femeii numai ce scosese banii de la o bancă.
În următoarele minute, cât bătrânul s-a oprit la o farmacie, în apropierea unui supermarket, hoţii au acţionat.
Anchetatorii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere de la bancă şi pe cele de la supermarket şi speră să dea de urma hoţilor. Pe lânga cei 10.000 de euro, pensionarul de 74 de ani a rămas şi fără borseta în care avea actele de identitate, cardul de sănătate, talonul maşinii şi permisul de conducere.