În doar 76 de ore, doi tineri din Iaşi au parcurs aproape 450 de kilometri pe jos şi cu bicicleta, pe munte
În doar 76 de ore, doi tineri din Iaşi au parcurs aproape 450 de kilometri pe jos, dar şi cu bicicleta, pe munte. Culmea este că niciunul dintre ei nu este alpinist de profesie. Unul este angajat în IT, iar celălalt în marketing.
De Redactia Observator la 02.09.2019, 14:41În doar 76 de ore, doi tineri din Iaşi au parcurs aproape 450 de kilometri pe jos, dar şi cu bicicleta, pe munte. Culmea este că niciunul dintre ei nu este alpinist de profesie. Unul este angajat în IT, iar celălalt în marketing. Cu toate acestea, corporatiştii au reuşit să atingă un record mondial. Din propria iniţiativă.
Cu câteva haine, puţină mâncare şi câţiva litri de apă, tinerii au pornit pe unul dintre cele mai lungi trasee din viaţa lor. Înainte de start însă, pregătirea a durat aproape două luni.
Tiberiu: Ne-am antrenat cu contra greutate, rucsaci plini cu apă, pietre.
Sebastian: În scara blocului. Avem, putem simula foarte bine o urcare pe munte în bloc, un bloc de zece etaje, urcăm cu greutăţi, coborâm cu liftul.
Obiectivul pentru cei doi aventurieri a fost clar: în 72 de ore să parcurgă 14 vârfuri de munte. În pas alergător sau cu bicicleta.
Sebastian: În a doua noapte am uitat să-mi iau frontala, acea lanternă care se montează pe cap şi ne-am trezit pe vârful Lespezi fără frontală.
Ultima zi a călătoriei a fost şi cea mai lungă pentru ei.
Sebastian: Pe urcarea din Bucegi începeam să adormim în timp ce mergeam şi ne trezeam unul pe altul.
Pentru România, cele 76 de ore de alergare pe munte înseamnă un record veritabil. Acum tinerii corporatişti așteaptă ca reușita lor sa fie omologată și în cartea recordurilor mondiale.