Dorul de cei dragi aduce diaspora înapoi acasă, după doi ani. "Iubim România mai mult ca orice"

Dorul de ţară este un sentiment bine cunoscut milioanelor de români care trăiesc în diaspora. În fiecare august, în mod tradiţional, mulţi veneau acasă, dar pandemia i-a ţinut doi ani departe de cei dragi. Acum, e din nou vremea reuniunilor emoţionante dintre părinţi şi copii sau bunici şi nepoţi.

• "Efectul Cîrstoiu" înainte de alegerile prezidenţiale. PSD şi PNL se îndreaptă spre o coliziune frontală: alegerile locale, test în cursa pentru Cotroceni

Edi s-a născut în Belgia, dar inima lui este în România. Acum doi ani, pleca din casa bunicilor cu gândul că se vor revedea curând, peste câteva luni. A venit însă pandemia care le-a adus un gol în inimă. Şi-au auzit doar glasurile, la telefon. După doi ani, revederea a fost dulce-amăruie. 

Reporter: Cât de dor ţi a fost de bunica?

Edi: Foarte tare...foarte tare, chiar foarte, foarte, foarte mult!

Fericirea întâlnirii e mereu umbrită de gândul despărţirii. Sunt 20 de ani deja de când cei doi bunici îşi văd nepoţii, fiica şi ginerele doar în vacanţe. Sacrificiul pentru un trai mai bun îl vede de fiecare dată când priveşte în ochii lui Florin, fiul cel mare.Tatăl zâmbeşte amar când bunicii deapănă amintiri cărora lor, ca părinţi, le lipsesc. 

Anul trecut, pandemia a împedicat revenirea românilor acasă

Reporter: Ce aţi simţit când s-au intors acasa?

Bunic: O mare bucurie.

Au trecut anii şi familia a trebuit să privească realitatea în faţă: în România nu se mai întorc. Aşa că şi-au adus băiatul la Bruxelles. Cel de-al doilea copil, Edi, s-a născut acolo. Dar legătura lui cu România e magică. Când vine la Bosanci se duce direct la bunici. 

Ca bunicii lui Eduard trăiesc milioane de bunici din România, topiţi de dor. 200.000 de români emigrează anual. De la intrarea României în UE, peste 10 milioane de români s-au mutat în alte ţări. Doar sirienii au fugit într-un număr atât de mare din ţara lor şi ei au fost goniţi de război.