Dosar penal pentru șeful poliției rutiere din municipiul Giurgiu, după ce un prieten de al său a murit înecat
Scandal de proporţii la Inspectoratul de Poliţie Giurgiu, după ce şeful poliţiei rutiere din municipiu s-a ales cu un dosar penal.
De Redactia Observator la 27.12.2017, 21:41Scandal de proporţii la Inspectoratul de Poliţie Giurgiu, după ce şeful poliţiei rutiere din municipiu s-a ales cu un dosar penal. Ar fi ieşit cu prietenii, pe lacul privat al socrului, să vâneze raţe sălbatice. Însă, distracţia s-a încheiat cu o tragedie. Barca în care se aflau s-a răsturnat, iar un prieten al poliţistului a murit înecat.
Incidentul a avut loc pe lacul deţinut de socrul poliţiştului. Ofiţerul, împreună cu alţi doi prieteni, s-ar fi aflat la o partidă de vânătoare ilegală. În barca lor s-a găsit o raţă sălbatică.
Şeful Poliţiei Rutiere din oraşul Giurhiu spune că în seara de Ajun, apa era îngheţată la mal. El s-ar fi salvat în ultima clipă. Prietenul pe care îl cunoaştea de trei decenii nu a mai reuşit să iasă.
Cazul este şi în atenţia ministrului de interne.
Carmen Dan, ministru de Interne: "Este foarte imporntant ce reiese din verificarea penala. Un astfel de comportament trebuie sanctionat."
Acuzaţiile din acest caz sunt de ucidere din culpă, braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Până la o concluzie în ancheta penală, şefii ofiţerului trebuie să decidă dacă rămâne în funcţie.
Cea mai grea sancţiune poate fi şi excluderea din poliţie.