Două fetiţe de 14 ani au fost spulberate de un şofer neatent pe un drum din Neamţ
Râuri de lacrimi curg într-o localitate din Neamţ. O copilă a murit iar o alta se zbate între viaţă şi moarte după ce au fost lovite de o maşină. Şoferul este şi el în stare de şoc.
De Redactia Observator la 03.04.2014, 16:39Spune că s-a trezit cu puştoaicele în faţă şi nu a mai avut ce să facă. Nici nu e de mirare. În faţa şcolii, de unde tocmai ieşiseră fetele, nu există trotuar şi nici trecere de pietoni. În fiecare zi zeci de copii parcă joacă la ruleta rusească.
Într-o secundă neagră, viaţa unui copil a fost curmată brusc. Monica era printre primii în clasă şi ca un înger de frumoasă. Părinţii, care au crescut-o cu atâta dragoste, sunt la pământ.
Minute bune, tatăl ei nu şi-a putut reveni din şoc. Sprijinit de o maşină, stătea cu privirea pierdută, în timp ce în jurul lui, vecinii îşi stăpâneau cu greu lacrimile.
Mama a fost compleşită şi ea de durere. A ajuns la spital. La spital a ajuns şi colega Monicăi, în stare critică. Când au aflat de nenorocire, părinţii celorlaţi elevi au mers şi ei într-un suflet la şcoală.
Era pauză când cele două colege de clasă au ieşit din şcoală să cumpere de mâncare. Fetele au fost spulberate de o maşină şi aruncate zeci de metri în aer.
La volan era un tânăr din aceeaşi comună care, peste 3 săptămâni, se pregătea să facă nuntă.nÎn locul în care s-a petrecut nenorocirea nu există trecere de pietoni şi nici indicatoare de reducere a vitezei. Iar trotuarul nu există nici el. Practic, când ies din şcoală, elevii ajung direct în faţa maşinilor.
Localnicii dar şi autorităţile locale au făcut nenumărate cereri. În zadar. Primăria spune că cei de la Consiliul judeţean ar fi trebuit să se ocupe. Aceştia se scuză şi spun că abia în urmă cu două zile au terminat de inventariat drumurile judeţene şi că vor înfiinţa în zona unde a avut loc accidentul o trecere de pietoni.