Dovlecii, bucuria copiilor de Halloween. Se distrează şi creează decoraţiuni inedite
Ne mai despart doar câteva zile de Halloween, sărbătoarea pe care am împrumutat-o şi noi de la americani şi pentru care mulţi dintre noi se pregătesc aşa cum se cuvine. Iar vedeta acestei sărbători este cu siguranţă dovleacul, din care oamenii fac practic de toate, de la plăcinte la cele mai frumoase decoraţiuni. Bineînţeles, cei care se bucură cel mai tare de sărbătoare sunt copiii.
De Clara Mihociu la 28.10.2022, 17:38În pieţele din Iaşi, tarabele cu dovleci se golesc cel mai rapid. Halloweenul, sărbătoarea împrumutată de la americani, îi face pe mulți să cultive an de ani bostani, pentru un profit de sărbătoare. Pentru copii, apariţia bostanilor anunţă zile de bucurie. La o grădiniţă din Miroslava, ziua a început cu o poveste despre vedeta sezonului. Cel mai așteptat moment a fost decoratul. Dragoș împreună cu colegii săi ne invață cum să facem un felinar dintr-un dovleac.
La final, cei mici au și gustat dovleacul făcut la cuptor. "E o activitate specifică de toamnă încercăm să scoatem în evidenţă ce avem noi frumos în această țară. Dovleacul până la urmă a fost recunoscut de strămoșii noștri ca și să spun așa un moment de care se bucurau am avut și noi tradiții și sărbătoare pentru dovleac", a declarat Mirela Ciobotariu, psiholog coordonator centru educational Iaşi. La Iaşi, prețul unui kilogram de dovleac variază între 2 şi 4 lei.