CAZ INCREDIBIL: Un bărbat a vrut să plaseze cu o DRONĂ în Penitenciarul Mioveni un pachet în care era canabis
Mai nou, livrările de droguri se realizează cu ajutorul dronelor! Cel puţin aşa s-a întâmplat la penitenciarul din Mioveni, unde paznicii au văzut aparatul în timp ce survola închisoarea.
De Redactia Observator la 27.02.2017, 21:16Mai nou, livrările de droguri se realizează cu ajutorul dronelor! Cel puţin aşa s-a întâmplat la penitenciarul din Mioveni, unde paznicii au văzut aparatul în timp ce survola închisoarea.
Drona a fost observată de angajaţii Penitenciarului Mioveni, în 21 februarie, în jurul orei 01.15, aceasta survolând, de la o înăţime de aproximativ 50-100 metri, spaţiul aerian al unităţii de detenţie.
Reprezentanţii penitenciarului au anunţat imediat Poliţia Mioveni, care a intervenit în timp ce drona încă survola unitatea de detenţie. În pachet a fost găsit canabis, „cantitatea nefiind foarte mare”.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au deschis un dosar penal în acest caz.