Istoria vinurilor de Lechinţa, adusă la viaţă pe traseul Mocăniței Transilvaniei
Suntem în sezonul în care la loc de cinste stă vinul. Iar dacă în podgorii e forfotă, în Bistriţa-Năsăud a fost şi prilej de sărbătoare. Produse pe acele meleaguri, vinurile de Lechinţa, supranumite şi "Vinurile Împăraţilor", sunt apreciate în întreaga lume şi se numără printre cele mai scumpe astfel de băuturi de la noi.
De Redactia Observator la 27.10.2018, 11:26Suntem în sezonul în care la loc de cinste stă vinul. Iar dacă în podgorii e forfotă, în Bistriţa-Năsăud a fost şi prilej de sărbătoare. Produse pe acele meleaguri, vinurile de Lechinţa, supranumite şi "Vinurile Împăraţilor", sunt apreciate în întreaga lume şi se numără printre cele mai scumpe astfel de băuturi de la noi.
Istoria acestor vinuri a fost adusă la viaţă, ieri, într-un cadru desprins din alte timpuri - traseul Mocăniței Transilvaniei.
Şi va fi spusă, în viitor şi turiştilor, într-un inedit drum al vinului, pe calea ferată.